Cine a spus că vremea senectuții n-o putem petrece rămânând activi?

Indiferent că ești o persoană interesată de serviciile noastre direct, fiind rezidentul nostru sau aparținătorul acestuia, îți propunem să arunci o privire peste ce ar însemna timpul petrecut alături de noi în Casa Buna Speranță.

Programul nostru zilnic

În prima parte a zilei, primul lucru pe care-l facem după ce ne trezim este să ne spălăm, să schimbăm pampersul etc.

Pentru aceasta, în fiecare cameră avem un duș și un grup sanitar. De menționat că fetele noastre hărnicuțe și responsabile – Paula, Mari, Vali, Mari 2, Mirela – supraveghează și ajută fiecare beneficiar în parte la realizarea toaletării.

Cazarea noastră dispune de camere cu un pat, pentru cei care-și doresc mai multă intimitate, iar pentru cei care își doresc un prieten/o prietenă bine meritat/ă, avem camere cu două paturi.

Menționăm că ținem cont de componența camerelor și de personalitatea fiecăruia dintre beneficiari, pentru a găsi formula perfectă de a vă petrece somnul în liniște.

După ce realizăm toaletarea zilnică, coborâm la masă și luăm micul dejun.

Aici, hărnicuțele noastre infirmiere pregătesc mesele și scaunele pentru a primi pe toată lumea.

casa buna speranta - plimbari in gradina
casa buna speranta - camin batrani - ingrijire batrani

Mâncarea este gătită și pregătită de chef Nico. Nico gătește zilnic cu ingrediente proaspete aduse de Șefu’, alias domnul Cristi.
Planul meselor zilnice este compus de către medicul nutriționist.

Apoi, asistentele noastre drăguțe și profesioniste oferă tratamentul oral/injectabil. Deci, nu trebuie să-ți faci griji – ele sunt atente și îți administrează tratamentul la orele stabilite, conform recomandărilor medicilor noștri.

După ce se servește masa, bunicuții noștri merg pe canapelele atent alese special pentru ei și se odihnesc puțin…

Dacă e luni, doamna doctor Bari, medic geriatru, face vizita săptămânală a bunicilor noștri. Și ce bine e când suntem în siguranță!

Program săptămânal

Luni

Dimineața:
Nivel 1: Gimnastică ușoară + plimbare în curte (30 min)
Nivel 2: Gimnastică pe scaun (20 min)
Nivel 3: Exerciții de respirație și mișcări ușoare asistate (15 min)

După-amiaza:
Atelier de colorat mandale & discuții în grup.

Marti


Dimineața: Jocuri de memorie (bingo, cuvinte încrucișate)

După-amiaza: Nivel 1: Grădinărit în ghivece Nivel 2: Aranjamente florale pe masă Nivel 3: Activități senzoriale (atingere, mirosuri, muzică blândă).

Miercuri


Dimineața:
Club de lectură (citire + discuție)

După-amiaza:
Sesiune muzicală – cântece vechi și dans ușor (Nivel 1 & 2), ascultare muzică și stimulare tactilă (Nivel 3).

Joi


Dimineața: Nivel 1: Atelier de gătit o rețetă simplă Nivel 2: Decorarea prăjiturilor/cozonacilor Nivel 3: Activitate de gustare asistată (gusturi familiare);

După-amiaza: Proiecție de film clasic + discuții.

Vineri


Dimineața: Exerciții blânde de stretching & yoga pe scaun;

După-amiaza: Atelier creativ (pictură pe piatră, confecționare decorațiuni).

Sambata


Dimineața: Vizită de la copii/voluntari sau animale de terapie;

După-amiaza: Povestiri din viață și albume foto.

Duminica


Dimineața: Activitate religioasă sau meditație ghidată;

După-amiaza: Zi liberă de socializare – cafea, jocuri simple, discuții.

Ce credeți că facem după? V-am stârnit curiozitatea?

Activități recreative, terapeutice, gimnastică, dans, meloterapie, stimulare cognitivă, jocuri de societate – depinde de zi! Toate acestea le veți face împreună cu mine, Roxana – psiholog clinician și viitor terapeut integrativ de traumă. 

Urmează pauza de gustare – unul dintre cele mai dulci momente ale zilei. Odihnă. Schimbatul pampersului, acolo unde este necesar. Folosim cea mai bună gamă de pampers, fără plastic, din materiale prietenoase cu pielea rezidentului. Trecem la masa de prânz. Aici avem două feluri: supă/ciorbă și felul doi, care este variat. Mulțumim din nou fetelor pentru profesionalismul și grija cu care se ocupă de „omuleții” noștri dragi, și lui chef Nico pentru dedicare. După masa de prânz are loc, de obicei, o binemeritată odihnă. 

Apoi avem gimnastică, glume, program liber, multe zâmbete – pentru că da, se râde mult!

casa buna speranta - camin batrani - activitati si gimnastica recuperatorie
493263006_1755370195272631_8800843294512453739_n
492417841_1749159165893734_4624494799075512624_n
casa buna speranta - camin batrani - batran mirosind flori
casa buna speranta - camin batrani - meniu pentru varstnici
casa buna speranta - camin batrani - serbare zi nastere

Te-am făcut curios/curioasă? Te așteptăm în vizită!

Știi cum e să vii, să vezi și să observi oameni care au trăit o viață așa cum tu nu ai trăit-o?

Te asigur că e terapie curată și că nu e așa cum îți imaginezi, poate.

Privirea lor? Dragoste necondiționată.
Mulțumesc-ul lor? Dintre cele mai curate pe care le vei auzi vreodată.
Salutul lor, povețele, urările, învățăturile? Dintre cele mai valoroase.

Pentru că da, sunt cei mai sinceri, dornici de conexiune și, atenție, OAMENI.
Au cei mai buni și blânzi ochi, mâini și riduri.

Între timp, se servește cea de-a doua gustare, pe muzică de Bach – uneori – alteori twist sau hore, depinde de starea pe care o avem.
Ieșim în grădină, stăm la aer, ne bucurăm de flori, de verdeață, de cer și de faptul că suntem împreună.
Ne dăm în balansoar sau pur și simplu stăm pe bancă, citim și primim vitamina D, atât de necesară nouă.

Intrăm apoi pentru a servi ultima masă, a lua tratamentul, și apoi stăm la TV, în camera proprie, și urmărim o emisiune sau ceva educativ și liniștitor, care să ne pregătească somnul – cel mai bun medicament.


Notă: hidratarea ne este alături pe întreaga zi, iar schimbatul pampersului se face ori de câte ori este nevoie.

Vă mulțumim că ne-ați citit!

Vă așteptăm să ne vizitați sau să fiți parte alături de noi în acest proiect de suflet, pe care-l avem de 13 aniCasa Buna Speranță!

Acreditari si Licente

Eliberate de către Ministerul Muncii si Protectiei Sociale

licenta de functionare - bs
licenta functionare
Unknown-15