mental-health-

EXAMINAREA MINIMA A STARII MENTALE – MMSE- 2, TESTUL CEASULUI, SCALA DEPRESIEI GERIATRICE YESAVAGE

Imbatranirea cerebrala, asociata imbatranirii generale a corpului, se poate mentine in parametrii corespunzatori varstei sau poate urma calea declinului cognitiv. 

Declinul cognitiv, adica deteriorarea functiilor cognitive, reprezinta un process normal , natural ce apare odata cu inaintarea in varsta. Cand se aluneca din banal in pathologic, ceea ce alarmeaza este UITAREA ADEVARATA. 

Uitarea dobandeste aspect patologic cand este insotita de probleme de memorarea a informatiilor noi, procesarea lor cu o viteza mai mica. Uitarea devine patologica si se regaseste in bolile din specialitatile neurologie sau psihiatrie. 

Odata cu intrarea in caminul Casa Buna Speranta varstnicii beneficiaza de Evaluare Psiho-Medico-Sociala.

Va prezentam pe scurt cateva dintre instrumentele folosite.

Unul din cele mai populare si de incredere examene clinice standardizate de evaluare a deteriorarii cognitive este: MMSE – 2

MMSE a fost creat de dr. Marshal F. Folstein, este un test screening al alterarii functiilor cognitive pentru adulti testandu-se Orientarea Spatio- Temporala, Atentia, Memoria Imediata si de Scurta Durata, Abilitatea de a efectua Operatii Concrete-Abstracte, Motricitatea si Limbajul acestora.

Testul este de obicei completat in aproximativ 10 minute si poate fi administrat in mediul clinic sau la domiciliu subiectului testat, dupa o scurta instruire.

Testul Ceasului – este folosit ca si instrument de screening pentru depistarea pacientilor cu disfunctie cognitiva , in special a celor cu boala Alzheimer, responsabila de majoritatea dementelor. Este util in cazul folosirii acestuia impreuna cu testul MMSE – 2, singur, nu confirma diagnosticul de dementa.

DESCARCA PDF AICI:

Scala Depresiei Geriatrice YESAVAGE (GDS)

DA      NU

1. Sunteti multumit de viata dvs.?
2. Ati renunta la mare parte din activitatile dvs?
3. Aveti sentimentul ca viata dvs. este goala?
4. Va plictisiti des?
5. Sunteti increzator in viitor?
6. Sunteti agasat de ganduri care nu va dau pace?
7. Sunteti binedispus in general?
8. Va temeti ca vi se poate intampla ceva rau?
9. Sunteti in general fericit?
10. Va simtiti deseori neajutorat?
11. Va simtiti deseori nelinistit si ingrijorat?
12. Preferati sa ramaneti singur in camera mai degraba decat sa iesiti?
13. Sunteti deseori ingrijorat de viitor?
14. Credeti ca memoria dvs. este mai slaba decat a majoritatii oamenilor?
15. Credeti ca este minunat ca traiti in aceste vremuri?
16. Simtiti deseori o mare tristete sau ca aveti inima franta?
17. Va simtiti actualmente o persoana lipsita de valoare?
18. Va faceti deseori griji despre trecut?
19. Credeti ca viata dumneavoastra este foarte pasionanta?
20. Va este greu sa incepeti noi proiecte?
21. Aveti multa energie?
22. Credeti ca situatia dvs. actuala este disperata?
23. Credeti ca situatia altora este mai buna decat a dvs.?
24. Va suparati adesea din lucruri minore?
25. Va vine des sa plangeti?
26. Aveti probleme de concentrare?
27. Trezitul de dimineata va face placere?
28. Preferati sa evitati locurile aglomerate?
29. Va este usor sa luati decizii?
30. Ganditi la fel de clar ca inainte?
psihologie - casa buna speranta

DETERIORAREA ÎN ÎMBĂTRÂNIREA NORMALĂ ȘI PATOLOGICĂ– CASA BUNA SPERANȚĂ

 Efectele îmbătrânirii normale a funcțiilor mintale se înscriu pe o graniță de unde pornește starea patologică. Convențional se consideră că functiile intelectuale cresc in copilarie, ating apogeul la adultul tanar si apoi scad, încet la început, apoi accelerat restul vieții. Declinul nu apare de obicei suficient de dramatic pentru a afecta serios abilitatea adaptativă a majorității vârstnicilor. Termenul de îmbătrânire cerebrală nu este univoc: el se referă atât la modificări cerebrale structurale și biolochimice legate de vârstă cât și la modificările psihologice, în special cognitive care însoțesc procesul de îmbătrânire (Gavriliu, 1998).

La orice vârstă resursele cerebrale ale unui subiect sunt rezultatul unui capital inițial afectat de distrugerile neuronale produse în cursul vieții. Aceste distrugeri apar în circumstanțe diverse, cum ar fi traumatismele cranio-cerebrale, intoxicații, cărora se mai pot adăuga modificări vasculare sau procese degenerative care pot exista într-un stadiu infraclinic.

Pe de altă parte, confruntat cu distrucțiile neuronale, creierul vârstnicului demonstrează capacitatea de a le compensa prin procesul de plasticitate neuronală care dă naștere unor noi conexiuni sinaptice. Întreaga activitate psihică se bazează pe modul în care funcționează structurile cerebrale și nu există activitate psihică fără substrat neuronal. Greutatea creierului uman scade cu aproximativ 5% între 30-65 de ani, cu dublul acestui procent la 80 de ani și cu 20% la 90 de ani. Pierderea de celule cerebrale este relativ minoră și selectivă (Gavriliu, 1998). Reducerea numărului de neuroni și sărăcirea conexiunilor sinaptice nu afectează identic toate structurile și regiunile cerebrale. Acest lucru nu se petrece simultan.

Afectarea diferențială și heterocronia acesteia se reflectă în comportamente. Leziunile ischemice sunt prezente la mai mult de jumătate din persoanele de peste 65 de ani, iar plăcile senile se întâlnesc la mai mult de ¾ din bolnavii de peste 70 de ani. Totuși, activitatea psihică nu poate fi rezumată doar la funcționarea cerebrală, diferența între organ și funcțiile acestuia fiind mult mai accentuată în cazul creierului în raport cu alte organe. Factori ce nu sunt neapărat biologici joacă un rol esențial în activitatea psihică și în mod special, influențele sociale. Menținerea atenției focalizate, memoria de scurtă și lungă durată, pragurile perceptuale și discriminarea perceptivă, fluiditatea verbală și capacitatea operațională se deteriorează în ritmuri diverse și în proporții diferiteFuncția intelectuală rămâne stabilă în general până la 60 de ani, declinul are loc gradat spre 70 și 80 de ani și se accentuează către 90 de ani (Tudose, 1997). Totuși, nu toate funcțiile cognitive par să se deterioreze cu vârsta, ba unele se pot îmbunătăți. Tabloul vieții pshice poartă amprenta experienței de viață parcurse și cu forțele compensatorii experiențiale și funcționale pe care complexele procese de reechilibrare a organismului le declanșează. Senzorialitatea este afectată inițial în segmentul periferic ca apoi să fie dominată de modificările activității nervoase superioare. Este un proces lent (65-70 de ani) cu un maxim între 70-75 de ani și o evoluție progresivă lentă după 75 de ani. Pentru că atât văzul cât și auzul, principalele canale informaționale, se degradează, prelucrarea informației se face mai dificil chiar cu erori. De asemenea, ceilalți analizatori se deteriorează în diferite proporții și sub aspectul performanțelor motorii și vitezei de reacție se înregistrează aceleași modificări. În ansamblu, modificările care însoțesc îmbătrânirea sunt complexe și multifactoriale (Tudose, 1997). Importanța relativă a fiecărui factor trebuie determinată în cazul fiecărui subiect cu scopul de a realiza o îngrijire corespunzătoare a fiziologiei, alterează imaginea personală și provoacă o scădere a respectului de sine. Același lucru îl produc și afecțiunile somatice care conduc la o limitare funcțională (artroza coxofemurală, scăderea acuitiății vizuale și auditive). Și alți factori pot fi susceptibili de alterarea imaginii de sine, adică a identității personale, printre aceștia eșecurile familiale personale dar și cele ale copiilor sunt percepute ca o dovadă a incapacității de a ști să transmiți un ideal de viață. Scăderea respectului de sine, modificarea sentimentului de identiate reprezintă cauze de anxietate și depresie. Multe elemente care însoțesc procesul de îmbătrânire pot fi percepute ca o rănire narcisiacă. Intensitatea acestei suferințe poate varia în funcție de condițiile de viață ale subiectului, dar, în același timp, efectul ei este diferit în funcție de capacitățile subiectului de refacere a unei bune imagini de sine. Aceste capacități de restructurare narcisiacă depinde de personalitatea anterioară dar în același grad și de înțelegerea și sprijinul pe care subiectul le găsește în mediul familial și în cel social.

La bătrânii bine integrați familial și social, cu sănătate bună și o situație financiară mulțumitoare, emoțiile negative sunt bine controlate, iar cele pozitive sunt exprimate. Pornind de la teoria lui Erikson, mai multe studii longitudinale efectuate pe indivizi urmăriți timp de 10-15 ani, au relevat cinci caracteristici de personalitate care sunt prezente încă din copilărie, devin stabile și nu se modifică în timp: extrovertirea, neuroticismul, sociabilitatea, deschiderea către noi experiențe și conștiinciozitatea. Teoriile recente concluzionează că pentru fiecare individ la o anumită vârstă, personalitatea se rigidizează (Chiriță, Papari, 2009). Oricum, structura personalității se modifică de-a lungul timpului în funcție de numeroase influențe psihosociale (psihotraume, evenimente de viață ce determină importante schimbări ale existenței personale). Modificările psihologice în îmbătrânire sunt dintre cele mai diverse. Câteva exemple cuprind: (Chiriță, Papari, 2009).

Modificarea atenției cu scăderea capacității de concentrare, scăderea prosexică voluntară, scăderea capacității mnezice (în special cea de scurtă durată); amintirile îndepărtate par totuși să fie mai ordonate, mai sistematizate și mai bine definite.

Modificările gândirii au ca și caracteristică definitorie scăderea spontaneității, flexibilității, apariția tulburărilor de adaptare rapidă și a stereotipiilor; de asemenea, se observă o creștere a funcției de sinteză și schematizare. Mulți vârstnici devin circumspecți, temători și, nu de puține ori se simt victimele comploturilor vecinilor sau membrilor familiei. Reducerea numărului de neuroni și scăderea conexiunilor nervoase nu afectează în mod identic toate structurile și regiunile cerebrale. Aceste modificări diferențiale și heterogene se regăsesc în comportament. Menținerea atenției focalizate, memorizarea pe termen scurt sau lung, capacitatea discriminativă a percepției, fluența verbală, raționamentul nu se deteriorează în aceeași proporție și în același timp.

Odată cu înaintarea în vârstă, unele trăsături preexistente dizarmonice de personalitate se intensifică sau apar modificări de personalitate. Astfel: la persoanele astenice se poate remarca scăderea stimei de sine, cu senzația de prăbușire a prestigiului social cu predispoziție către reacții sau decompensări depresive; la persoanele depresive se intensifică sentimentul de deznădejde și pot apărea reacții depresive sau idei de inutilitate, lipsa de sens a vieții cu tendințe suicidare; la persoanele schizoide poate crește tendința de izolare, refuzul contactului social, preferințe pentru păstrarea obiectelor sau rolului, însoțite 
de indiferența pentru ceea ce se petrece în jur. La narcisiaci pot apărea sentimente de gelozie datorită scăderii potenței sexuale și a prestigiului social, accentuarea bănuielilor față de fidelitatea partenerului.

Majoritatea autorilor sunt de acord astăzi în privința respingerii teoriei continumului între îmbătrânirea fiziologică și procesele degenerative, precum boala Alzheimer (Tudose,1998). Această opinie se bazează pe mai multe tipuri de argumente în special pe faptul că au fost observate situații în care creierul subiecților foarte vârstnici nu prezintă modificări 
tip leziuni histologice specifice bolii Alzhaimer, dar nici leziuni de ateroscleroză. Aceste afecțiuni, legate de vârstă, nu pot fi considerate ca determinate de vârstă. Problema cu care ne confruntăm este, deci, aceea a unei suprapuneri între procesul de îmbătrânire și manifestările infraclinice ale proceselor degenerative. Această problemă este mai dificilă, îndeosebi în cazul bolii Alzhaimer. De fapt numeroși vârstnici se plâng de diminuarea capacităților lor mnezice în viața zilnică. La majoritaea acestora, această suferință nu traduce o afectare cerebrală la debut.

Este necesară o nuanțare deoarece îmbătrânirea cognitivă pune în discuție definiția normalului și patologicului. Instalarea progresivă a unui număr mare de incidențe patologice minore crește cu vârsta, iar absența stărilor patologice va fi înlocuită în definiția normalității de poziția în curba gausiană a subiectului din cohorta de persoane vârstnice. Acest lucru este valabil și pentru îmbătrânirea cognitivă care nu se supune unui model liniar, astfel, memoria diminuează după 60 de ani, capacitatea de identificare perceptivă în cel de al 7-lea deceniu de viață, iar limbajul în cel de-al 8-lea (Tudose, 2007). S-a încercat să se explice efectul vârstei asupra cogniției prin două abordări: modelul analitic care se referă la tulburări elective sau prin depășirea capacității de stocare a sistemelor de tratament al informației (sistemul atențional, memoria de lucru). Modelul global pune scăderea cognitivă printr-o alterare a unor mecanisme generale (viteza de tratare a informației, inhibiția și memoria de lucru). Heterogenitatea profilelor cognitive ale vârstnicilor este explicată prin diferența de strategii cognitive și prin diferența resurselor individuale. Rezerva cognitivă este apropiată de cea de mediu, creierul tinde să se modifice în structură și funcționalitate: doar sinapsele activate permanent se mențin; celelalte degenerează și sunt eliminate. Aceasta explică de ce activitățile cele mai frecvente rămân în memorie cel mai mult timp și de ce activitățile obișnuite vor servi drept bază pentru eventuale mecanisme compensatorii. Resursele cognitive depind de educațional și de experiențele acumulate în cursul existenței. S-a propus un model sistemic și holistic care să permită înțelegerea relației de interdependență structurală și funcțională, model care operaționalizează noțiunea de îmbătrânire în temenii unui concept multifactorial (Balt, colab., 1997). Acest model a permis să explice în ce măsură capacitățile senzoriale și motorii ar putea influența calitatea îmbătrânirii. Acești autori afirmă că aceste capacități sunt cei mai buni predictori ai unei îmbătrâniri reușite și explică cel mai bine heterogenitatea funcționării cognitive. În timpul perioadei noastre de activitate, capacitățile cognitive sunt constant solicitate, mai mult sau mai puțin automat, printr-un anumit număr de stimuli externi în raport cu activitatea profesională, relațiile noastre sociale, exigențele celor din jur. La subiecții vârstnici se produce reducerea acestor stimuli ca urmare a diminuării sau absenței activității, prin izolare socială ori prin scăderea solicitării din partea celor din jur. Această reducere este importantă în mod special la subiectul imobilizat și, o dată în plus, la cel instituționalizat. O serie de afecțiuni nepsihice pot să reducă rezervele cognitive și par să intervină prin scăderea capacităților persoanei, de exemplu carențe vitaminice, hipotiroidie, medicamente cu acțiune sedativă.

 SURSA / Bibliografie: 

Ionescu Ș., Blanchet A., Montreuil M., Doron J., (2009), Tratat de psihologie clinică și psihopatologie, București: Ed. Trei

Larousse, (1998), Dicționar de psihiatrie și psihopatologie clinică, București: Ed. Univers Enciclopedic

Petersen R.C., Smith G.E., Ivnik R.J., Kokmen E., Tangalos E.G., (1999), Mild cognitive impairment: Clinical characterization and outcome. Arch. Neurolog

Piaget J., (1971), Biologie și cunoaștere, Cluj: Ed. Dacia

Restian A., (1997), Patologie informațională, București: Ed. Academiei Române

Rouch I., (1989), Does Mild Cognitive Impairment predict the onset of dementia? Ageing Brain Checkpoint 2, The eneral practitioner confronted with cognitive ageing, 39-47

Small B.J., Fratiglioni L., Viitanen M., Winblad B., (2000), The course of cognitive impairment in preclinical Alzeimer disease: Three and 6 years follow-up of a population-based sample, Arch Neurolog: 57